Tehnologia și indianul cu bun simț

El o sărută suav pe buze.
Ea strânge din picioare și-i sparge ochelarii.

Prietenie prin tehnologie

Zilele trecute, în sediul Siemens din Vejle, se petrecea mutarea departamentului nostru, cu cățel și purcel, de la etajul 4, două nivele mai jos. Adică la 2, pentru ăia mai lenți. Cu două săptămâni înainte, ni s-a teleșarjat un mail cu “toate” informațiile necesare, incluzând un ID unic pentru resurse personale, instrucțiuni pentru folosirea ambalajelor, ghid de mutat, etc.

De cu dimineață, am luat o cutie de carton disponibilă la etajul 4, mi-am pus toate lucrurile în dânsa, am scris pe cutie numele meu, departamentul și ID-ul trimis de tanti Anette (apropo, în Danemarca, pe toate secretarele le cheamă Anette. Bă, da’ pe toate !) și mi-am văzut mai departe de ziua de vineri.

A trecut prea puțin timp ca să uit cum se formau echipe de volutariat-obligatoriu pentru urcarea “pachețelelor” trimise de Siemens-ul mare către ECSC în Brașov. Și cum coboram 10-12 inși ca brazii de înalți și deștepți să urcăm pe scări (că în lift nu încăpeau) frigidere, rack-uri, centrale telefonice și toate cele trebuincioase pentru un laborator sănătos. Sau cum se muta SD-ul, odată la 3 luni de la un etaj la altul, cărând pe scări din nou ca brazii, birouri și toate cele.

La Siemens Wind Power, nu ne cărăm nici măcar pixurile două etaje mai jos. Totul este făcut ca la carte, cu outsourcing pe cărat cutiile tuturor și cu survey la final.

Aici e mă, gâlma ! Aici este esența fină a diferenței de mentalitate de la nord la sud-est. În România, patronul se mândrește că “are el niște băjeți care mută și stâlpii, bă !”. Și iar dăm inevitabil peste același motiv ce guvernează toate polemicile mele legate de diferența între țările civilizate și restul maglavaisului maro și încolăcit: banul, fecior ! Zerourile ! Galbenul !
Unde nu sunt bănuți, ne udăm singuri florile din firmă, reparăm totul cu sârmă și cuie, ne cărăm împreună mobila pe scări și ne dăm singuri zăpada din fața blocului.
Că doar am mai zis-o: românii s-au obișnuit să știe și ceva pe lângă, dintr-un imbold de supraviețuire. Nu vreau să extind din nou, dar noi credem despre neamț că este ciudat pentru că nu-și schimbă singur garnitura de la chiuvetă sau jiglorul de ralanti. Conceptul românesc este: “de ce să plătesc 300 euro pentru un instalator, când pot să lipesc cu bandă adezivă chestia care s-a stricat și eventual să beau banii economisiți ?”. Neamțul este de altă părere. În apărarea noastră, da … nu avem bani pentru a plăti instalatori, pe când salariul neamțului permite acest aspect. Dar neamțul știe ce trebuie să știe și nimic mai mult. Plătește enorm (din punctul nostru de vedere) pentru un instalator, dar omul ăla (instalatorul, macanicul, etc.) face treaba asta în fiecare zi și o face cu precizie, profesionalism și calitate nemțească. Noi cârpim cu sârmă să avem bani de pâine, în schimb neamțul lasă profesorul să se desfășoare în domeniul respectiv, pe bani. Nu are rost să mai argumentez … uitați-vă doar la industria lor de automobile, unde mașinile la a 10-a mână bat la fundul gol daciile noastre care, nu odată, au fost chemate toate în service pentru probleme la frână. Noi fiind !

Dacă nu era pentru Edison, acum ne uitam la televizor la lumina lumânării !

Și cum pregăteam eu cutia cu efectele personale, trece pe lângă mine o tipă, nici urâtă, dar nici frumoasă. O daneză ca oricare alta. Și îmi zâmbește sincer și senin, așa cum fac aproape toți oamenii pe care-i întâlnesc eu în Danemarca. Oi avea eu ceva pe față, sau poate nu citesc corect mila din privirea lor, dar nu am văzut nicăieri la viața mea atâta zâmbet ca aici. Băi și reușește fătuca asta să-mi facă ziua atât de frumoasă, încât mă ține buff-ul ăla până seara târziu, de nu știam exact de ce mă dor obrajii când am ajuns acasă. Că zâmbeam ca prostul singur pe peron, așteptându-mi trenul, meditând la cât de norocos sunt. Nici nu mai țin minte de când nu am mai văzut un câine comunitar sau am mai auzit un claxon pe stradă. Sau de când nu am mai simțit o răutate pură sau crudă în comportament și vorbă. Eu îs mai sensibil așa de fel și uneori când mă împiedic și mă lovesc la vagin, pun la suflet toate, într-un mod extrem de absorbant. Și îmi aduc aminte cum un simplu telefon, sau o vorbă aruncată aiurea îmi distrugeau ziua, pe la noi. Și zic că îmi aduc aminte, pentru că pe aici nu am pățit așa ceva, să văd răutate pură sau orgoliu cretin aplicate peste minți reduse. Numai la noi prostul îți sparge mufa pentru că îl enervează gândirea ta rapidă. Da’ las’ că pumnul lui este mai rapid decât gândirea ta, intelectuale ! Unde mai pui că tu, intelectuale, muncești 8 ore pe zi pentru un trai aproape mediocru, în timp ce el îți dedică o flegmă de la geamul merțanului “muncit” într-o joi. Numa’ proștii muncește, intelectuale !

În Danemarca trebuie să fii extrem de prost, să-ți dorești foarte mult și să te chinui tare că să ajungi pe stradă. Tehnic vorbind, nimeni nu poate ajunge boschetar. Se ocupă statul de tine și imediat te pune la muncă și pe picioare. Plus că în general nu este o rușine să muncești. Doar la noi am văzut fițe de contesă la menopauză când vine vorba despre angajări. Cum bă, să mă angajez ca mecanic ? Să-mi pută mâna a motorină ? Sau la chioșcul de ziare … să râdă Eufrosina de la 3 la mine ? Eu vreau să lucrez de la 18 ani direct pe post ce cere experiență de minim 5 ani de zile în muncă. Pe aici am văzut și femei care lucrează la salubritate. Și mă refer la apucat coșul din fața casei cu mâinile și la golitul lui în spatele mașinii de gunoi. Și sunt absolut sigur că sub mănușile pe care le poartă în mâini nu miroase a altceva decât a femeie integră și mamă responsabilă.

Tocmai pentru că aici se face outsourcing pe orice, motiv pentru care există locuri de muncă pentru de toate. Și dacă am acasă copil și rată la apartament, mă duc să culeg mucuri de țigară și hârtii de pe peron, pentru că la sfârșitul zilei nu zâmbetul cel răutăcios al călătorului mă pune la somn, ci cel sincer al copilului pentru care muncesc și trăiesc.

Să vorbim puțin despre tehnologie: Iote ce au făcut oamenii de la Thalmic Labs. Zilele trecute, m-am pilit grav cu Svetoslav, din greșeală. El a făcut greșeala să îmi reamintească faptul că mai are niște “răchia” de acasă, iar eu nu am putut lăsa omul la greu. Și ajungem într-un final la fundul sticlei, pe masă dezbătându-se adânc subiectul progresului tehnologic din ziua de azi. Eu susțineam că suntem într-un plin avânt exponențial, el susținând că pierdem din altitudine … progresul primind un “boost” doar în cadrul revoluțiilor tehnologice (focul, fermentația, arcul, Isus pe cruce, motorul cu aburi, bomba atomică, etc.). Convingem câteva beri să ni se alăture, în timp ce eu îmi susțin amarnic punctul meu de vedere, cum că de la Einstein încoa’ nu facem decât să urcăm vertiginos în sus. Svetly parează cu argumente istorice, afirmând că doar o revoluție tehnologică ne poate provoca un alt avânt. Acum nici o sută de ani, nu puteam concepe chestia asta. Sau asta. Ia priviți o chestie care mă fascinează … Collision Warning și Assisted Emergency Break, pentru camioanele Volvo:

Câți dintre noi cunosc cu ce se mănâncă o cameră video frontală de 1.3MP de pe telefonul din buzunar ? Să presupunem că se strică … ne luăm alt telefon, nu ? Dă-i în spanac pe minorii asiatici !

M-a mâhnit zilele trecute anunțul celor de la Goagăl, cum că renunță la Reader. Băi, nu era cel mai bun RSS Feed Reader din lume (sincer să fiu, Microsoft Outlook este mai bun), dar îl foloseam și mă obișnuisem cu el. Și ce mă supără și mai tare este că odată ce ți se urcă aerele la cap, începi să îți susții ideile proaste, deși alți oameni îți sugerează că greșești, doar pentru că îți oferă un orgasm mental să te impui. Pentru că lui Sergey îi place să se arunce în cap din avion cu ochelari Google și are nevoie de o armată de programatori să-i dezvolte soft pentru așa ceva. Principiul “multe săgeți în spatele unui singur arc” miroase de la depărtare a încăpățânare și orgoliu. Că au închis Buzz, nu m-a durut sau afectat. Că Google+ este un eșec, nu mă atinge. Dar au închis Google Wave, frate ! Platformă care dacă era susținută cum trebuie și promovată, urma să ajungă ceva foarte tare. Imaginați-vă legiuni de programatori independenți scriind cod pentru diverse aplicații peste Google Wave. Li s-a urcat la cap, frate ! Dacă Gmail nu aducea căruțe de galbeni, l-ar fi închis și pe ăla, ca să dezvolte Brin chiloți cu “Android 8 – Savarină” care se pișă singuri pe tine. Ca și Samsung, care începe să devină Apple … mai pun un giga de RAM, măresc ecranul cu 5 microni și îți vând telefonul drept noua revoluție tehnologică. Și nu e vina lor, este vina noastră … a cumpărătorilor. Cum să te vadă lumea cu pen-ultima versiune de telefon ? Habar nu avem cu ce vine în plus, dar trebuie să ne comandăm în avans ultimul răcnet de celular, căci pe cât de proști suntem noi făcând chestia asta, pe atât de proaste sunt și ele, că li se umezește instant când îți privesc noul molecular ținut pe masă la vedere. Am ajuns robii tehnologiei, fără să știm sau să folosim măcar 2% din ingineria sau potențialul din spate.

După ce termin treaba, sigilez coletul, zbor pe ușă să prind trenul și mă plantez în magazinul din gară la cea mai scurtă dintre cozi, cu intenția de a-mi procura o apă minerală. În fața mea, un danez student la trup și port, iar la ghișeu, un bătrân nene indian, dimpreună cu soția lui, încercau să comande ceva de mâncare. Și trec minutele în șir indian pe afișajele cu “Arrivals / Departures” din magazin, în timp ce eu deveneam din ce în ce mai stresat, cu ochii pe timpul rămas până la tren. M-am ofuscat ca un român, fără motiv, pentru că eu aveam de cumpărat doar o bere. Pardon, o apă minerală am spus ! După ce indianul își ridică pachet-ul, spre surprinderea mea totală … se întoarce către toată coada și își cere scuze pentru întârziere. Am rămas mut până mi-a venit rândul, de la gestul acestui indian danez. Păi la noi nu numai că li se rupe in the fourteen despre tine și faptul că te-au întârziat, dar îți mai aruncă și vorbe rele, pentru că românul are impresia că totul i se cuvine. Plus că ci mă futi pi mini grija di ăl din spatili meu, uei ? Atât de siderat de eveniment am fost, încât ajungând la casă, am comandat două beri în loc de o apă minerală. Așa de siderat am fost, vă jur !

“If I have seen further than others, it is by standing upon the shoulders of giants.” -Isaac Newton

Mă întorceam pe seară de la magazin și aproape de un pod, pe pista de biciclete am încetinit să-i ofer prioritate unui participant la traficul pedalier. Biciclistul, observând de la depărtare manevra mea, a mărit viteza pentru a participa și el la armonia situației. Abia când a ajuns aproape de mine am observat că era vorba despre un copilaș care mi-a mulțumit frumos din cap, în timp ce trecea pe lângă mine. Măi oamenilor … nu aveți habar cât de tare mă umplu de fericire pățaniile ăstea. Cât m-a costat pe mine treaba asta ? Câteva secunde ? Dar oare cât de bine am făcut prin gestul meu ? Căci copilașul acela ajunge mai vesel și mai împlinit acasă, unde are posibilitatea de a se purta mai frumos cu familia lui. Și uite cum în mod recursiv, reușesc să schimb lumea, în felul meu, puțin câte puțin. Așa că data viitoare, zâmbiți unei persoane pe stradă. Pentru că dacă fata aia este educatoare, câțiva zeci de copilași vor avea parte de o zi mai frumoasă și vor face viața mai bună persoanelor cu care vin în contact. Cât te costă să zâmbești ?

Și nu am să vă ascund faptul că unul dintre principalele motive pentru care am ales să plec din România a fost (și va rămâne) jegul uman de la noi ! Le-am trăit și eu pe ale mele. Mi-am luat un cap în gură fără motiv de la un dulap care nu a înțeles că eram de partea lui, am fost furat și bătut pe stradă de către adolescenți de naționalitate îndoielnică, am fost scuipat și înjurat de nenumărate 8 clase.
Și mă regăsesc aici, într-o țară în care bunul simț și respectul față de aproapele tău nu au nici un fel de tangență cu convingerile religioase, culoarea pielii sau proveniență. Pentru că nu trebuie să crezi în Eminescu ca fi rău, și nici să se împiedice lumea de tine noaptea ca de colțul mesei, ca să furi.

Oricum nu are rost să interacționezi cu oameni de genul acesta, pentru că te coboară la nivelul lor, unde te bat cu experiență. Așa că (deși global procedăm greșit !) cel mai bine este să părăsești conflictul înainte ca acesta să se nască. Că n-ai cu cine, frate ! N-ai cu cine ! Și de-aia am plecat … și mă simt mai sigur, mai împlinit și mai bine aici decât înconjurat de zeci de polițiști și avocați de la noi.

A better place

Hai să văd, țigane … mai ajunge scuipatul tău până la mine ?

 

3 thoughts on “Tehnologia și indianul cu bun simț

  1. Ce frumos s-a intamplat la tine -:). Eu am trecut prin procesul mutarii la Siemens vreme de cateva luni indelungate (cel putin 6 la numar, ca sa nu zic si mai mult, timp in care am facut n planuri ale departamentului si n harti ale noului spatiu si n comutari si puffff)….si cand am plecat eu s-a incheiat cu o alta amanare :)). Multe neintelegeri si pur si simplu nu reusea lumea sa se puna de comun acord. Dar nu era nici o problema, caci munceam cu drag si spor de fiecare data (sarcastica fiind).

    Cate asistente cunosti din cele peste 100 care sunt la Siemens? :)) Cum sa le cheme Anette ?:D…nheaaa….nu recunosc..

    Noroc ca am intalnit nemti draguti pana acum dar tot un pic economi sunt ei de fel…..din simplul motiv ca nici macar nu ma lasa sa decid singura cata caldura vreau sa folosesc, caloriferele sunt la maxim dar sa nu indraznesti sa dormi intr-o pijama normala :D. Noi sa fim sanatosi ca vine si caldura si vom fi dinnou fericiti :).

    Danezul munceste orice, clar! – bun comportament.

    Tehnologia…..hmmm…ne indobitocim pe masura ce ea se dezvolta. Sau pur si simplu ne instrainam unii de altii pe masura ce apar alte inovatii. Si din pacate nu am cum sa scap de ea…traiesc cu un adept al tehnologiei, inrait….maxim.

    Oamenii din Romania…..din pacate sunt multe specimene si cum prezinti tu…dar bine ca exista si din cei buni…eu la ei ma gandesc…in continuare…de ei mi-e dor mereu….si al ei vreau sa ma intorc…

    • La facultatea de inginerie, pe una dintre secretarele noastre o cheamă Anette. Pe restul nu știu cum le cheamă, dar am presupus că le cheamă la fel, pentru simplitatea problemei.
      La cursurile de daneză, pe tanti de la recepție o cheamă tot Anette. Or mai fi și altele, dar presupunerea mea este că tot Anette le cheamă și pe ălea.

      Cât despre tehnologie, da … ne face să învoluăm. Zilele trecute am plecat de la muncă cu trenul și am realizat instant că nu mai am baterie la telefon și nici la Kindle. Moment în care am murit de plictiseală pe tren. Ocazie cu care am văzut și eu niște sate și priveliști de pe parcurs.

      Îmi pare rău să aud că mutatul la voi a fost mai greoi și că lipsa controlului pe termostat că cauzează probleme.

      Sper să-ți reușească, în schimb, toate planurile propuse și nu uita:
      Everything is going to be fine in the end. And, if it’s not fine, then it’s not the end !

  2. Recitesc cu drag acum, amuzandu-ma de mutarile eterne la care-am participat la ECSC. Multumesc :) a prins la fix!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>